Primaria Candesti

Istoricul cuprinsului Cândeşti

13-02-2014


    

 Într-o scrisoare către preotul Constantin Popescu din Cândeşti scriitorul Ioan Istrate, notează la 23 oct. 1968 : „ Răsfoind nişte cărţi vechi în care se pomeneşte de satul Cândeşti, în special, cu referire la aceste aşezări, am aflat că, după cum presupun în supoziţiile lor arhiologii, locurile pe care este aşezată localitatea Cândeşti, au fost locuite de aşezări traco-dacice ".

Se mai notează că tifosul din 1945 (datorat împrejurărilor de război) a secerat un mare număr de oameni, mult mai mare decît a putut secera războiul cu durata de cîţiva ani, cu singura deosebire că, în război au căzut bărbaţi cu toţii în plină floare a tinereţii, pe cînd molima tifosului a lovit, mai cu seamă, în bătrîni şi copii. (În anul 1945, au căzut pradă tifosului în satul Cândeşti 2 peste 50 suflete).

Acest amănunt coroborat cu unele povestiri orale care circulă prin partea locului, mai cu seamă, ştiri provenite din şi de la bătrîni despre o holeră şi ciumă, conduce la concluzia că aşezarea omenească din părţile acestea, în trecutele vremuri, a fost pustiită dese ori de diferite molime, după care apoi, a fost din nou repopulată. Şi, această „repopulare" s-a şi repatat din preistorie şi pînă aproape de zilele noastre. Aşa fiind, presupunerea arhiologilor, că aceste locuri să fi fost locuite de traco-daci este mai mult decît plauzibilă.

          Existenţa aşezărilor omeneşti din timpuri imemorabile pe aceste locuri, poate fi înţeleasă şi pentru bunul motiv că numai la o depărtare de 8-9 kilometri, pe firul apei rîului Siret în sus s-a aflat prima capitală a Moldovei, orăşelul de azi şi localitatea prosperă şi înfloritoare de ieri Siretul. Iar, ca localitate, aşezarea omenească Siretul, a existat cu mult încă înainte de a deveni capitala Moldovei, nu-i de presupus că domnul Moldovei şi-a aşezat reşedinţa de scaun domnesc pe nişte locuri fără să fi fost locuite dens, dovadă sînt monumentele şi vestigiile urmelor romanilor descoperite în Siret precum şi monumentul istoric „biserica de la Bălineşti", (Ori, este de presupus iarăşi că durarea bisericii nu s-a temeiluit pe locuri nelocuite de oameni) şi, de aici şi judecata că, tocmai aceste aşezări de sate în jurul oraşului Siret, au fost „cordonul de protecţie" ca şi puterea scaunului domnesc de aici. De aici se desprinde ideia că aceste cuprinsuri erau dens populate din cele mai străvechi timpuri. (Dealtfel, toate acestea sînt menţionate de istoricii acestor locuri ca şi ai oraşului Siret însăşi şi după cum menţionează documentele, mai cu seamă, începînd cu timpul cît Siretul fuse capitala Moldovei şi pînă în zilele noastre).

          Lexiconul lui Nicu Filipescu-Dubău, care a trăit înainte de 1900, relatează pe scurt : -Cum susţine episcopul Melcirebac, care a trăit între anii 1832 şi 1892, în lucrarea sa : „Cronica Uşilor", Cândeştii şi-ar trage obîrşia numelui de la un Toma Cândea, care a fost portarul Sucevei în timpul lui Ştefan cel Mare şi consilier domnesc într-un document din 11 mai 1763­64, „ boier de credinţă ".

În anul 1972, ziarul „Clopotul" din Botoşani înserează următoarea notiţă, cu referire la istoricul satului Cândeşti :

          „În anul 1480 (6988), sept.15, Ştefan cel Mare dă şi întăreşte lui Duma Clucer ocina dreaptă cumpărătura paniţei lui Nastea, fiica lui Petre Brăescu satul Cândeşti pe Siret cumpărat de Petre Brăiescu, care la rîndul său, l-a cumpărat de la Steful, jumătate împreună cu sat Lozna".

Mai tîrziu se pomeneşte că moşia Cândeşti a fost închinată mănăstirii Dobrovăţ din jud. Vaslui, care, la rîndul său, se afla închinată mănăstirilor greceşti de la „ Sf. Angură".

           În anul 1775, cuprinsul Cândeştilor odată cu răpirea Bucovinei de imperiul Habsburgic, este tăiat de la nord la sud, de-a lungul părăului Molniţa, în parte şi a unui teren mocirlos alimentat de o salbă de izvoare curgătoare de ape de la suprafaţa terenului, o altă parte, linie care, a fost graniţă între Moldova (apoi, de la 1859, România) şi Austro-Ungaria pînă la 1918.

           Despre obîrşia numelui Cândeşti (Kindesti) Nickenauzer, spune că ar deriva din turcescul „Kind" = sat. Iar, Werwenka, emite şi o altă explicaţie şi anume, de la „Kendi" = singur (singuratic, izolat), iar alţii, că, la origine ar fi vorba de un boier „Kendi", care este amintit într-un document domnesc din anul 1463. (Ultimele afirmaţii sînt din izvoare austriace).

Începînd cu anul 1775, Cândeştii împreună cu moşia sa, împărţit în două, fiecare din aceste părţi, se dezvoltă şi evoluiază în chip deosebit una de alta, deşi legăturile între ele nu erau cu totul întrerupte, cum vom vedea mai departe.

            Înainte de toate, trebuie să răspundem la întrebarea : - De ce şi cari anume raţiuni au stat la baza trasării hotarului de graniţă între imperiul austriac şi Moldova, văduvită de acest teritoriu ?                     Această întrebare se impune formulată pentru bunul motiv că acest hotar, în aparenţă, implică nedumeriri ... de ce aşa ... şi nu altfel ... ? Adică, „hotarul trasat" ... trece şi desparte Sinăuţii de Jos de Vlădeni (apoi Mihăileni) şi în loc să facă linie dreaptă spre localitatea Siret ( dacă aşa a fost sortit ca Şiretul să fie inclus la impăeriu), hotarul dimpotrivă, continuă pe parcursul părăului Molniţa spre sud pînă la vărsarea Molniţei în rîul Siret şi limita rîului Siret, înaintînd spre sud cîţiva kilometri incluzînd satul Rogojeşti ca şi partea din Cândeşti cuprinsă între apa rîului Siret şi Molniţa şi terenul mlăştinos (de care am pomenit mai sus). Iar, de partea dreaptă a cursului rîului Siret, „hotarul trasat" este localitatea Verpolea şi oraşul Siret. Deci, localităţile Verpolea, Grămeşti şi Bălineşti - din dreptul Rogojeştilor şi al Cândeştilor incluşi în imperiul Habsburgic - făceau parte din Moldova, respectiv, judeţul Dorohoi, apoi, după Unirea principatelor (1859) din regatul României.

         Se pune întrebarea : - De ce această „dantelărie" de hotar ? - De ce acest „cui" ca un ţăruş înfipt în inima Moldovei rănite ? Simplu de explicat doar dacă ajungem să aprofundăm situaţia de atunci. Împărţirea administrativă a teritoriului atunci era reprezentată de configuraţia delimitărilor sau limitelor moşiilor şi latifundiilor proprietarilor. Acestea aveau configuraţia intereselor acestora.                   Deci, satele erau aşezate pe aceste moşii. Aşa, peste localitatea Rogojeşri ca şi partea cuprinsă între apa rîului Siret şi Molniţa, pînă la vărsarea ei era stăpînitoare familia flondurenilor. Aceştia, prin răpirea Bucovinei, datorită latifundiilor proprietatea lor, rămîneau în teritoriul răpit, unde, şi-au exercitat şi pe mai departe dreptul de proprietate de astă dată sub imperiul legilor austriace, cărora li s-au supus. Ori, Flondor fiind stăpînitorul - cum am spus -al acestui „cot" din Cândeşti cuprins între Molniţa şi rîul Siret, graniţa („hotarul") Bucovinei răpite a fost împins spre sud pînă la „Gura Molniţei".Cum această moşie reclama mîna de lucru, au fost aduşi muncitori agricoli din Galiţia, care apoi, au devenit locuitorii satului Cândeşti !, ca şi cei ai satului Rogojeşti.

„La frontieră erau soldaţi cu schimbul, apoi, au venit „finanţe" în Austro-Ungaria. Aceştia umblau prin sat foarte luxoşi. Pe urmă au fost desfiinţaţi şi înlocuiţi de un corp de grăniceri pe vremea lui Carol I.

 
   

vezi harta aici:


          Peste frontieră se făcea multă contrabandă. Se duceau din România cu sare şi gaz, mai cu seamă şi se aduceau mărfuri manufacturate şi multe alte lucruei. Se mai făceau contrabandă cu boi, cai, oi, pe scară mare. De multe ori acestea proveneau din furturi şi tîlhării la drumul mare. Trecerile erau organizate prin „gazde" şi tăinuitori.

            Vama era la Mihăileni, dar oamenii de aici şi de dincolo, nu aveau habar de vamă. Treceau oricînd şi oricum graniţa. Cununau, botezau, se „hrămuiau" şi graniţa nu le era oprelişte în calea întîlnirilor dintre oamenii din amîndouă părţile. Mai „trăgeau" grănicerii ori „finanţii" cu arma, mai urmăreau pe cei de treceau frontiera, dar, nu ştiu cum făcea, că nu prea nimereau să împuşte oameni.

   În partea de Cândeşti rămasă Moldovei, oamenii îşi aveau casele lor întemeiate de la vale de şosea, prin apropierea izvoarelor de la suprafaţa pămîntului în lungul părăului Molniţa. Aici îşi duceau viaţa de clăcaşi, gospodărindu-se fiecare după timp, după împrejurări, după puteri, după gust şi pricepere.Munca o făceau pe moşie, pe cum era rînduiala, fie cu braţele, fie cu „trăgători" (car cu boi ori vaci), pe care-i creşteau. În timpul verii, lucrul era pe moşie, pe timp de iarnă făceau cărăuşie cu carul cu boi. Mergeau, ba la pădure (pădurile sînt depărtate de sat), ba la moară, ba la „chiuă", ba la „oloiniţă" cu sămînţa de bostan (dovleac), ori cînepă, ba la tîrg, cine mai ştie la care, că şi tîrgurile erau la cale depărtată de sat.

          Înainte de 1864, oamenii din Cândeştii din Moldova nu aveau pămîntul lor. Acesta (pămîntul) era proprietatea boierului moşier, ori, proprietatea vre-unei mănăstiri, cum se obişnuia pe acele vremuri (pămînturi cu tot cu sate „închinate" unor mănăstiri de cine ştie care stăpîn ori stăpînă pentru „iertarea păcatelor" ori răscumpărarea „unei vieţi veşnice" după moartea acestor „ prea cinstiţi " stăpîni, ori prea cinstite stăpîniţe - „jupîni şi jupîniţe" - uneori cîntate şi proslăvite şi de mari literaţi.

 

        Aşa i-a aflat pe oameni anul 1864, cînd au fost împroprietăriţi. Împroprietărirea din 1864 s-a făcut în funcţie de puterea de muncă a familiei. S-a ţinut seama de cei cu 4 boi (două perechi de boi - „trăgători"), 2 boi, o vacă, fără animale dar cu braţe de muncă (pălmaţ). Au fost distribuite cîte 7 fălci, 4 fălci, 2 fălci şi o falce ( o falce este egal cu un hectar şi jumătate, adică 15.000 metri pătraţi. Unitate de măsură - în vremea aceea - fiind „prăjina" şi, „fălcea" măsura 80 prăjini, iar hectarul 56 prăjini).

             Satul (vatra satului ) se întindea de la Vătămănuţă de la sud şi pînă la Ilie Iaşcu din nord de-a-lungul şoselei „Mihăilene" (mai tîrziu numită şoseaua Naţională). Pe marginea şoselei n-au fost gospodării pînă la primul război mondial din pricina apei pe care, pentru a o avea, trebuiau săpate şi „zidite" cu piatră anume în acest scop, fîntîni adînci.

             Pichetul de grăniceri, de partea Moldovei, pe şosea la 5 kilometri sud de tîrgul Mihăileni, a fost construit după 1903.

        În anul 1877, din mica localitate Cândeşti, aparţinînd Moldovei, iau parte la războiul de independenţă al României 4 bărbaţi, dintre care, doi s-au colonizat cu întreaga lor familie în Dobrogea, unde au fost împroprietăriţi şi care, au plecat din sat într-acolo cu carul cu boi, călătorind vreme de două săptămîni.

        Momentul 1907 a fost marcat printr-o participare a sătenilor la iureşul revoluţiei către orăşelul de graniţă de-atunci Mihăileni. Urmarea a fost că un bărbat şi o femeie au fost răniţi prin împuşcare pierzîndu-şi, fiecare, cîte un picior.

         În campania României din Bulgaria 1913, au participat bărbaţi mobilizaţi şi din Cândeşti,         iar  în războiul 1916-1918, ca şi la campania din 1919, satul Cândeşti a fost prezent cu peste 80 de bărbaţi, din care, au căzut pe cîmpurile de bătaie, drept „tribut pentru patrie", un număr de 28 de ostaşi. Tabelele celor căzuţi pe cîmpurile de luptă din cele două războaie sînt ţinute la loc de cinstire în biserica satului şi pomeniţi cum se cuvine în zile de praznice pentru cei căzuţi în războaie.

         Mai trebuie notat că acei ostaşi - copiii satului - care au venit din război, acasă cu invalidităţi corporale sau cu boli contractate cu ocazia războiului şi datorită împrejurărilor de război, revenind acasă, au bolit cît au bolit, după care apoi, au decedat, nu sînt cuprinşi în aceste tabele. (Deci, sacrificiile satului sînt cu mult mai mari. La toate acestea - adică vieţile omeneşti - se mai adaugă rechiziţiile de tot felul ca şi prestările oamenilor din localitatea monografiată silită de împrejurările de război.). La toate acestea, se mai adaugă - aşa cum am notat şi mai sus - şi cei peste 50 suflete din Cândeşti decedate din pricina tifosului din 1944-­1945, cum şi celelalte eforturi şi sacrificii care, măresc considerabil participarea localităţii la evenimentele prin care trece istoriceşte întreaga ţară.

       

Apartenenţa administrativă în cursul vremii

 

Cele două localităţi - Cândeşti 1 şi 2 - dezvoltîndu-se sub imperiul legilor a două state cu administraţie diferită; Cândeşti 1 (supranumit şi „Cordun", denumire generală dată mai multor localităţi din Moldova ocupate de imperiul Habsburgic în 1775 - din Bucovina- pentru, se pare, „cordonul" instituit la graniţă, cu restricţii de circulaţie liberă, ca înainte de ocupaţie) împreună cu satul Rogojeşti constituiau comună administrativă pentru treburile locale şi gravitau către oraşul Siret şi Rădăuţi, care şi ele, la rîndul lor, făceau parte din Bucovina sub stăpînire austriacă.

Iar, Cândeşti 2, rînd pe rînd, în cursul vremii, ca sat - cătun - a făcut parte din comuna Vîrfu Cîmpului - la distanţă de 12 kilometri, apoi, din Lozna - la distanţă de 6 Km., apoi, din comuna Dersca, la distanţă de 5 Km.

Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza din 1964, află satul Cândeşti ca făcînd parte din comuna Vîrfu Cîmpului. Aşa se face că formele şi progresele - verbale de împroprietărire împreună cu tabelele celor îndreptăţiţi sînt întocmite de Vîrfu Cîmpului ( cum notează în lucrarea sa : „Schiţa Monografică Vîrfu Cîmpului" prof. Constantin Hariga, că, cităm : „ ... au fost împroprietăriţi un număr de 155 de îndreptăţiţi din satul Cândeşti ...").

Apoi, Cândeştii au trecut la comuna Lozna, o scurtă perioadă de timp, după care, apoi, din motivul „binecuvîntat" că cel de era primar, îşi avea locul de şedere în cătunul Viţcani, Cândeştii pentru o altă scurtă perioadă de timp, administrativ, fac parte din Viţcani („comună") şi, în cele din urmă, pentru o perioadă mai lungă fac parte din comuna Dersca.

Prin împărţirea administrativă a ţării din 1928, satul Cândeşti 2 devine sediul comunei cuprinzînd satele Viţcani şi Cândeşti 1.Nu rămîne multă vreme sediul comunei în Cândeşti 2 şi trece drept componenta comunei orăşelului Mihăileni.

         După cel de-al doilea război mondial, pe timpul sistemului de împărţire administrativă a ţării pe raioane, Cândeşti 1 devine sediul comunei împreună cu Rogojeşti, Călineşti, Viţcani, Talpa şi de unde face parte şi Cândeşti 2, făcînd parte, la rîndul său, din raionul Siret.

Ultima reorganizare administrativă a ţării din 1968, situiază atît Cândeşti 1, cît şi Cândeşti 2, ca făcînd parte din comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, din care fac parte total de 10 localităţi, în ordine:  Mihaileni, Sinăuţi de Jos, Vlădeni, Părăul Negru, Viţcani, Călineşti, Talpa, Cândeşti 1 şi 2, precum şi Rogojeşti.Aceste schimbări din cursul vremii, uneori, s-or datorat unor necesităţi justificate de evoluţie, alte ori, au foat simple experimente, iar, alte ori, au fost doar nişte interese ale unor factori, care au în vedere şi bunul mers al dezvoltării acestui cuprins. Fapt este că, aceste locuri, cu oameni harnici şi muncitori n-au progresat pe măsura hărniciei lor şi a eforturilor de muncă ori a sacrificiilor lor pentru patrie.

Şi, ar fi meritat cu prisosinţă aceste două localităţi mai mult şi pentru bunul motiv că aşezarea lor prezintă o bună perspectivă pentru dezvoltare şi urbanizare în viitor.

 

În ce priveşte „apartenenţa administrativă" a unei localităţi de un „loc" sau „altul" nu este şi nu poate fi considerată de minimă importanţă pentru bunul mers al treburilor locale ...

Anunturi Importante

09-03-2018

EVENIMENTE MINORITATI

  evenimente minoritati 2018

citeste
01-10-2018

REFERENDUM 6/7.10.2018

data/_editor/SECTII VOTARE REFERENDUM.pdf

citeste

Contact Rapid

Tel : 004/ 0331 594 183
Fax : 004/ 0331 594 271
E-MAIL: primariacandesti@yahoo.com
Primaria Candesti Ro Ro Ua
Programul Operational Comun Romania – Ucraina - Republica Moldova 2007 – 2013 este finantat de catre Uniunea Europeana prin Instrumentul European pentru Vecinatate si Parteneriat si co-finantat de catre tarile participante in program.